Profit.ro a scris pe 6 decembrie, citând un document oficial, că CGMB ar putea supune la vot în curând o propunere a RADET de majorare a prețului la energie termică pe care consumatorii bucureșteni îl plătesc efectiv pe facturile lor lunare de căldură și apă caldă. Sursa citată releva că, încă din octombrie, RADET a propus Primăriei "ajustarea urgentă a tarifelor finale (la consumator) astfel încât veniturile totale obținute din prestarea serviciului public de termoficare să acopere toate cheltuielile de producție, transport și distribuție a agentului termic", fără să se precizeze dacă este vorba de consumatorii noncasnici, adică de firme și instituții, sau/și de cei casnici.
Ordonanța de urgență care plafonează prețul gazelor naturale și al energiei electrice, adoptată astăzi de Guvern, conține și impozitul pe cifra de afaceri datorat de companiile energetice către ANRE, la nivelul de 2%, redus după discuții cu operatorii de la varianta inițială de 3%, a anunțat consilierul de stat Darius Vâlcov după ședința de Guvern în care s-a adoptat OUG.
Lista a fost întocmită de Ministerul Energiei după consultări cu Transgaz și cu principalii furnizori de gaze din România, respectiv Engie, E.ON, Romgaz și OMV Petrom. Iarna trecută, consumul foarte mare de gaze din producția internă și din stocurile din depozite, determinat de temperaturile scăzute și de reducerea amplă a livrărilor Gazprom, au condus la necesitatea opririi temporare a centralelor Brazi și Iernut.
Firmele din București vor plăti pentru încălzire facturi majorate cu aproape 50%, conform calculelor Profit.ro, fără ca această creștere să fie compensată prin subvenții. Noile tarife vor trebui achitate din iarna aceasta și vor fi menținute 4 ani, inclusiv pentru acoperirea pierderilor înregistrate de RADET în 2015, 2016 și în prima jumătate a acestui an. Nici după acest interval, însă, tarifele nu vor reveni la nivelul actual.